(ediție de buzunar)
Autori: N.V. GogolTraducere din limba rusă de Alexandru Cosmescu şi Igor Creţu
Cît despre un alt oaspete... Apoi acela avea atîta boierie într‑însul că parcă se cerea să‑l faci pe loc asesor ori jude hotarnic. Scotea un deget ia aşa, în faţă, şi cu ochii pe dînsul pornea a spune ca din carte nişte istorii iscusite şi înzorzonate de mai mare dragul! Stăteai cîteodată şi îl tot ascultai, pînă intrai la idei. Nu pricepeai o iotă, măcar să crăpi! Unde să fi deprins el asemenea cuvinţele? Foma Grigorievici i‑a scornit într‑un rînd o istorioară grozavă: cică un şcolar, isprăvindu‑şi învăţătura la un dascăl, s‑a întors acasă la taică‑său tobă de latină, uitînd pînă şi limba noastră creştină. Nu scotea o vorbă pînă nu‑i potrivea un „us” în coadă. Lopeţii îi spunea lopatus, muierii – muierus. Şi se nimereşte el odată să iasă la cîmp cu taică‑său. Latinistul nostru vede o greblă şi‑l întreabă pe taică‑său: „Cum îi spuneţi voi la scula asta, tataie?”. Şi pînă să ia bine seama, calcă pe dinţii greblei, care saltă o dată în sus şi‑l loveşte cu coada drept în mijlocul frunţii. „Greblă blestemată! zbieră şcolarul, fără să mai aştepte răspunsul tatălui. Că tare mai izbeşte, izbi‑l‑ar naiba din pod să‑l izbească pe ta‑su!” Uite‑aşa! Şi‑a adus aminte cum îi spune, puişorul!
Nikolai Vasilievici Gogol (1809-1852) s-a născut într-un sat din Ucraina. După absolvirea liceului, a plecat la Sankt Petersburg, unde a început să publice, sub diverse pseudonime, în revistele literare ale vremii. Succesul a venit însă abia în 1831, odată cu publicarea volumului de povestiri Serile în cătunul de lîngă Dikanka. I-au urmat mai multe volume de nuvele şi povestiri (Mirgorod, Povestiri din Petersburg, Arabescuri), romane (Taras Bulba, Suflete moarte) şi piese de teatru (Revizorul, Căsătoria, Jucătorii de cărţi). Pline de umor, originale şi inovatoare, scrierile sale s-au bucurat de o largă apreciere, asigurîndu-i un loc în galeria celor mai importanţi prozatori ai lumii. S-a stins din viaţă la doar 42 de ani.
