„Protagonistul din Ochiul pare desprins din paginile lui Gogol sau Dostoievski: un mic-burghez chinuit, care încearcă în zadar să-i impresioneze pe membrii mai bine situați ai cercului de emigranți din care face parte. Cu elementele sale de existențialism presartrian și variațiunile pe tema dublului, acest «mic roman», după cum îl numește Nabokov, este una dintre cele mai mari izbînzi ale epicului de la Benito Cereno a lui Melville sau O coardă prea întinsă a lui Henry James.” (Roy Johnson)
„Relația dintre conștiință și realitate ocupă un loc central în creația lui Nabokov. Conștiința este ceea ce asigură unicitatea individului și conexiunea lui cu realitatea, dar ea este limitată de moarte sau pierderea memoriei, iar Ochiul explorează în profunzime aceste limite, întrucît Smurov, naratorul, caută cu disperare o soluție de evadare dintr-o realitate în care se simte claustrat. Însă, în loc să-și folosească puterea imaginației pentru a conferi propriei existențe culoare și viață, Smurov creează un univers alternativ, uitînd că nu putem păcăli moartea, iar această izolare autoimpusă va face ca realitatea să-i pară cu neputință de îndurat.” (The International Fiction Review)
Vladimir Vladimirovici Nabokov s‑a născut în 23 aprilie 1899 la Sankt-Petersburg, într‑o familie foarte cultivată, astfel încît stăpînea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sînt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge pînă în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923‑1937) şi Paris (1937‑1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi cîteva drame. În 1925 s‑a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă, şi‑a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul lui, de teamă să nu fie trimis într‑un lagăr de concentrare. A predat la universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatură rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care‑i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleză Evgheni Oneghin de Puşkin şi Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusă a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Maşenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot în beznă (1932), Disperare (1934), Invitaţie la eşafod (1936), Darul (1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotări), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) şi Priveşte-i pe arlechini! (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbeşte, memorie. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S‑a stins din viaţă la Montreux, în 1977.
