Volumul analizeaza modul in care se conjuga institutional actiunea internationala in gestionarea securitatii, intr-o perioada marcata de sfirsitul Razboiului Rece si intr-un spatiu care, desi a fost numit „butoiul cu pulbere al Europei”, face parte din lumea considerata „civilizata”. In dezbaterea dintre cele doua importante traditii ale stiintelor sociale —explicativa, ce cuprinde nume precum Durkheim sau Marx, si interpretativa, weberiana — autorul se plaseaza in cadrul celei de-a doua. Crizele din Europa de Sud-Est din anii ’90 sint discutate in contextul schimbarii mecanismelor institutionale de gestionare a securitatii internationale, intr-o abordare constructivista ce ia in considerare atit factorii materiali, cit si pe cei ideatici.