Tudor Caranfil s-a născut în 1931 la Galaţi. A fost critic cinematografic şi istoric de film. Absolvent cu Diplomă de Merit al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, s-a specializat ulterior în filmologie. Din 1959 a fost criticul cinematografic al cotidianului Informaţia Bucureştiului, unde, între 1960 si 1970, a redactat, săptămînal, pagina de cinema intitulată „Carnet de cinefil”. În 1962 a fondat primul cinematograf de arhivă din Bucureşti, „Seara prietenilor filmului”, pe baza căruia a fost creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română. Din 1970 a activat cu precădere în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin saptamînal de cultură cinematografică intitulat „Vîrstele peliculei”, emisiune reanimată din 1990 pînă în 1997. Alte cicluri de emisiuni TV iniţiate: „Istoria unei capodopere”, „Povestea unui gag”, „Dicţionar cinematografic”, „Amfiteatrul artelor”, „Traveling peste timp”, „Telefilmoteca de Aur” ş.a.m.d.
Din 1966, cu 7 capodopere ale filmului mut, a demarat apariţia unei lungi serii de volume dedicate istoriei cinematografiei, printre care se numără F.W. Murnau (1968), Vîrstele peliculei, o istorie a filmului în capodopere (vol. I‑IV, 1982‑1998; vol. V, 2012, propus de FIPRESCI pe lista The Best Books on Film), Cetăţeanul Kane. „Romanul” unui film (1978), toate reeditate ulterior, În căutarea filmului pierdut (1988, volum distins cu Premiul ACIN), Dicţionar universal de filme (2002; ediţia a II‑a, 2003; ediţia a III‑a, 2008), primul de acest fel publicat în România, urmat de primul Dicţionar de filme româneşti (2002; editia a II‑a, 2004), Pe aripile vîntului (2003). În cercetările sale de istoria filmului a pus în valoare cel mai bogat depozit de informaţii cu privire la începuturile cinematografiei româneşti, lăsat moştenire de marele actor Aristide Demetriade şi redescoperit în august 1985, înlăturînd definitiv, în volumul În căutarea filmului pierdut (1988), o serie dintre erorile istoriografiei despre naşterea filmului românesc de ficţiune.
Tudor Caranfil a fost, din 1970, solicitat anual la Festivalul internaţional de la Karlovy Vary, din 1980 a fost invitat permanent al Festivalului de la Berlin, unde a fost solicitat frecvent în juriul FIPRESCI, din 1993 a fost corespondent permanent al Agenţiei Române de Presă (AGERPRES) la festivalul de la Cannes şi, în calitate de comentator al presei româneşti, a participat la multe alte festivaluri cinematografice internaţionale, ca Los Angeles, Locarno, Oberhausen, Cottbus, Lubeck, Namur, Rotterdam, San Francisco, precum şi la principalele festivaluri de film organizate în decursul anilor în România (Mamaia, Costinesti, TIFF etc.). A fost laureat al Premiului „D.I. Suchianu”, 2011, „pentru întreaga carieră de critic şi istoric de cinema”, distins, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea artei şi culturii cinematografice româneşti, cu „Clacheta de Aur” a Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România în 2012 şi cu Diploma pentru merite deosebite în cercetarea istoriei filmului românesc de Arhiva Naţională de Filme. În 2013, UCIN (Uniunea Cineaştilor din România) i-a decernat Premiul de Excelenţă, omagiindu‑i întreaga activitate.
A fost tatăl regizorului de film Nae Caranfil.
