„Multa vreme cartea mea, rezistenta, a fost un secret chiar si pentru mine. Inainte sa fie o carte, au fost niste drumuri foarte prozaice si niste locuri straine, in care am scris diverse alte texte, multe la fel de straine. La finalul acestor drumuri, scrisuri si indatoriri, mi s-a intimplat tot mai des sa dau peste portiuni ascunse, un fel de adevaruri botite, cu care nu-ti prea vine sa te intorci acasa, dar nici sa le ignori. Toate crimpeiele astea, necesare si incomode, sint adunate in singura forma care le-a putut suporta. rezistenta e o carte care s-a modelat dupa spatiile in care si-a inceput existenta: locuri de tranzit, provizorii, uneori caldute, alteori abrazive, de multe ori impersonale. Refugii. Peste tot, a functionat asemenea unui radar personal, bine ferit. Cred in avertismentele ei.” (Alina Purcaru)
„Asemeni unei pasari ho-o, rezistenta este o carte de bun augur. Un debut impecabil. O suspensie de rafinament si fragilitate (dungulita de o finete extrema). Precizie si stil, o voce sofisticata dind cu limbajul de pamint, propunind o structura noua, de mare forta, din care tisneste lumina – zgura fina patrunzind in piele, fard extravagant care ne arde fata. La capatul gramaticii, rezistenta e cea care conteaza. In zile ca astea, gustul de dupa e ceva rar.” (Dan Coman)
„Alina Purcaru vine in poezie ca o furtuna linistita. Poezia ei, de o mare discretie a sentimentului, are o neliniste verbala doldora de delicii. Cititorul se recunoaste imediat in versurile ei, pentru ca in lucrurile uitate in locuri la vedere, unde doar gramatica ar fi prietena mea, unde noi deja nu ne potriveam, tacerea ta e singurul reper fix din tot cartierul. E o surpriza capacitatea autoarei de a extrage expresivitate din termenii tociti, care stralucesc, proaspeti, in pagina. Melancolia niciodata jucata, memoria acoperita de fiecare data cu delicatete, sentimentul amorului pierdut, fara nicio urma de jale conventionala, privirea interioara care descopera exteriorul lumii, toate astea dau masura unui volum de versuri de exceptie. Nu ma pot stapini sa reproduc niste versuri de dragoste cum n-am mai citit de mult: pe ea e desenata rochia/ din fabrica/ apoi/ ca un copil/ el da cu unghia iar si iar.” (Florin Iaru)
