Sâmbătă, 12 octombrie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas Galați (Str. Domnească 45), va avea loc o întâlnire cu Simona Antonescu, prilejuită de apariția romanului În umbra ei, publicat de curând în colecția „Top 10+” a Editurii Polirom.
Alături de autoare vor vorbi: Maria Tudose, Doru Căstăian
Partenerul evenimentului: Librăriile Humanitas
„Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galaţi, în care două fete îşi petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decât la o parte a ei. Când una dintre ele moşteneşte cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine şi de întâmplări neaşteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înşirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viaţă în roman. Refăcând istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque până în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism şi de demnitate, Simona Antonescu reuşeşte să îşi captiveze cititorul strecurându-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întâmplă sub ochii noştri, ci şi ceea ce s-a întâmplat cândva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conţine în el posibilitatea prezentului. În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generaţie la alta, dar şi încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, până la ultima pagină, de mister.” (Bogdan Creţu)
Simona ANTONESCU s-a născut la Galați în 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în 2015 cu romanul Fotograful Curții Regale, câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al USR și finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, Ultima cruciadă (2019), distins cu Premiul Cartea Anului 2019 de Filiala Brașov a USR, Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019) și În umbra ei (2021), roman finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași. Începând din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.