Ly și Sofi hoinare prin timp de Daniela Ulieriu și Raluca Ardeleanu Lansare de carte, discuție & sesiune de autografe

Sâmbătă, 12 octombrie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc lansarea volumului Ly și Sofi hoinare prin timp (colecția Junior, Editura Polirom 2024) de Daniela Ulieriu și Raluca Ardeleanu, în prezența autoarelor.

Prezintă elevii: Raluca Balabeș, Yannis Ifrim, Alessia Sârbu, Ioana Turloi, clasa a VI-a B, prof. Claudia Smărăndoiu, Școala Gimnazială, Nr. 311, București

Moderatoare: Nona Rapotan

Despre carte

Cu ilustraţii de Carmen Parii

Vârsta recomandată 10+

Ly și Sofi, două fetiţe de doisprezece ani, se dau în leagăn, ca de obicei, în părculeţul dintre blocuri, când se trezesc… teleportate la sute de ani în timp, într-o ţară unde totul e în oglindă. Acolo le cunosc pe Ly și Sofi-din-viitor, care le încredinţează o misiune extrem de importantă. Astfel, fetele pornesc într-o călătorie fantastică prin timp și spaţiu, folosind niște ceasuri inteligente care le ajută să străbată epoci apuse ale civilizaţiei noastre și, mai ales, să întâlnească personaje de excepţie ca reginele Hatshepsut, Zenobia, Elisabeta I, Maria Stuart sau Maria a României și împăraţi, domnitori ori mari căpetenii precum Qin Shi Huang, Constantin Brâncoveanu sau Tacankpe Luta. Cu umor și suspans, cartea le dezvăluie micilor cititori aspecte mai puţin cunoscute din istoria antică, medievală sau contemporană.

Globe-trotter și jurnalist, Daniela ULIERIU a călătorit în peste 80 de ţări. A petrecut câţiva ani în Camerun, unde a cunoscut-o pe prinţesa africană Ly Ma Bat Ngoup („Ly, cea care poartă pielea de panteră”), pentru care a coordonat două cărţi – una despre perlele africane și alta despre Ndop, ţesătura regilor și a societăţilor secrete cameruneze. Astfel a avut șansa să participe la diferite ceremonii și ritualuri sacre ale etniei bamileke: de trecere, de încoronare, la dansul măștilor elefant. Când fetiţa ei era mică, Daniela îi spunea seara povești în care șerpii cu două capete se rătăceau prin piaţa Domenii, panterele mâncau mere cu morcovi și biscuiţi, hipopotamii dormeau măcar trei ore la prânz, iar elefanţii vorbeau în versuri și se plimbau prin parcul Herăstrău. Încurajată de reacţiile ei, Daniela a început să scrie cărţi pentru copii. În 2022 i-a apărut la Editura Arthur cartea Prinţesa și perla, povestire de inspiraţie africană. Iar acum a scris împreună cu prietena ei cea mai bună prima parte a seriei „Ly și Sofi descurcă ițele timpului”. Daniela a publicat și trei romane. Lucrează la cel de-al patrulea și continuă să scrie pe blogul ei (danielaulieriu.ro), unde pot fi găsite impresiile sale de călătorie.

Medicul stomatolog Raluca ARDELEANU a decis, după o carieră în marketing și alte proiecte personale, să dea glas unei vechi pasiuni. Dorinţa de-a crea a făcut parte din povestea vieţii sale încă din școala generală. La orele de limba română, spunea în faţa clasei basme inventate pe loc, pe care susţinea că le-a citit în volumele Bibliotecii pentru toţi. Personaje fantastice căpătau, prin vocea ei, destine miraculoase și neașteptate. Printre lecturi obligatorii, fișe, compuneri și comentarii, mai scria câte-o poezie sau câte-o scurtă nuvelă, lăsându-și imaginaţia să zboare către alte meleaguri. O inspira istoria, mai ales Egiptul Antic. Pe urmă au venit examenele, încercările, maturitatea, jobul, familia, iar caietele cu creaţii au rămas în pod, în lada cu jucării. Apoi s-au pierdut. Dar imaginaţia Ralucăi nu a stat liniștită: a creat campanii interesante la muncă, a cochetat cu arhitectura și designul interior, a construit. Ca acum, la îndemnul surorii ei de suflet, Daniela Ulieriu, să se apuce serios de scris. Și să debuteze, în duet, cu acest volum, parte a unei trilogii de aventuri. Și nu numai. Câteva alte proiecte literare își așteaptă desăvârșirea.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.