Lansare de carte & ședință de autografe: Mihaela Miroiu, Aripi și rădăcini

Sâmbătă, 11 februarie, ora 17.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38)

Lansare de carte & ședință de autografe: Mihaela Miroiu, Aripi și rădăcini, Polirom, 2022

Vor vorbi, alături de autoare: Laura Grunberg, Roxana Dumitrache

Va modera: Daniela Palade Teodorescu

O experiență de-o viață împărtășită pe parcursul a două decenii de interviuri atent culese – aceasta este promisiunea volumului Aripi și rădăcini. Partea întâi, preponderent autobiografică, nu oferă doar o cheie în înțelegerea autoarei ca intelectuală feministă și femeie, ci, prin aceasta și istoria ei, pune într-o lumină nouă ideile care au consacrat-o și motivațiile din spatele lor, dezvăluindu-le rădăcinile într-o manieră părintească, dezarmându-te, provocându-te să empatizezi și să pui problema altfel. Partea a doua, axată pe teme de etică politică, pe „traiul cotidian în cetate”, dezvăluie viciile și neajunsurile sistemului, cauzele inegalităților și nedreptățile cu care ne confruntăm zi de zi, oferind totodată soluții alternative și exemple personale de bune practici.

Mihaela Miroiu, filosoafă, politologă, scriitoare. A fost prof. dr. și conducătoare de doctorat în științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Coordonează colecția „Studii de gen” a Editurii Polirom. Volume publicate: Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană (1995; ed. a II-a, Editura Polirom, 2020), Jumătatea anonimă. Antologie de filosofie feministă (1995), România. Starea de fapt (în colab., 1997), Societatea retro (1999), Introducere în etica profesională (în colab., 2000), Politici ale echității de gen. Ghid pentru învățământul universitar din Europa Centrală și de Est (2003), Cu mintea mea de femeie (2017), Birth of Democratic Citizenship: Women and Power in Modern Romania (în colab., 2018; ed. rom.: Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, 2019), Povestiri despre Cadmav (2021). La Editura Polirom a publicat: Învățământul românesc azi (în colab., 1998), Lexicon feminist (editoare, în colab., 2002), Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești (editoare, în colab., 2002), Convenio. Despre natură, femei și morală (ed. a II-a, 2002), Drumul către autonomie. Teorii politice feministe (2004), R’Estul și Vestul (în colab., 2005), Neprețuitele femei. Publicistică feministă (2006), Dincolo de îngeri și draci. Etica în politica românească (2007), Nașterea. Istorii trăite (coord., în colab., 2010), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluții și impact (coord., 2012), Mișcări feministe și ecologiste în România (1990-2014) (coord., 2015).

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.