Ego. Proză 20 de ani: Regele din Bissap, Daniela Ulieriu. Lansare de carte și sesiune de autografe

Sâmbătă, 16 martie, începând cu ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (B-dul Regina Elisabeta 38, București), va avea loc lansarea romanului Regele din Bissap de Daniela Ulieriu, primul titlu apărut în 2024 în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, colecție care împlinește anul acesta 20 de ani de existență. Alături de autoare, vor vorbi: Florina Pîrjol, Roxana Dumitrache, Nona Rapotan.

Coordonată de Lucian Dan Teodorovici, colecția „Ego. Proză” numără peste 250 de titluri și aproximativ 150 de autori. Lista titlurilor apărute, aici.

Cartea

Un covor țesut de o bunică dintr-un sat din Oltenia și un Ndop, o țesătură sacră, lucrat de ultimul artizan bamileke din Camerun, devin vasele comunicante a două culturi diferite, dar care au în comun simbolurile și un întreg imaginar încărcat cu sensuri mai mult sau mai puțin vizibile. Însă nebănuite sunt căile pe care cele două ajung să se asocieze. O căsnicie de zece ani armonioasă, cu vacanțe și vizite în cele mai râvnite locuri de pe planetă și o situație materială de invidiat, o lume cât se poate de concretă și firească pentru un cuplu, se sfârșește brusc în urma unei întâmplări cu consecințe grave pentru Iris, care se hotărăște să fugă din țară. Se angajează la Paris la o fundație ce o trimite să lucreze în Camerun, unde va contribui la promovarea unui rege bamileke. Pentru a putea face asta însă, trebuie să treacă printr-o inițiere, fapt care se dovedește a avea o miză dublă.

„După câteva cărți autobiografice despre experiența sa africană, după alte romane scrise în colaborare și o sinteză despre cărțile de bucate din cultura română, Daniela Ulieriu dă, în Regele din Bissap, cea mai bună carte a sa. Romanul e bine și de multe ori foarte bine scris: alert, ritmat, cu dialoguri bune, cu tușe precise. E o lectură mai mult decît agreabilă. O intrigă și ea interesantă, proiectată pe un fundal care devine mai important și acaparează atenția. Dar mie prima parte a cărții mi se pare că indică un potențial aparte al autoarei pentru astfel de intrigi intimiste.” Bogdan Crețu, Observator cultural

Autoarea

Daniela Ulieriu, jurnalistă de televiziune și presă scrisă, a petrecut câțiva ani în Camerun, unde a coordonat două mari studii antropologice sub egida prințesei africane Ly Ma Bat Ngoup („Ly, cea care poartă pielea de panteră”): Perles. Couleurs d’Afrique, publicat în 2010, și Ndop. Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun, apărut în octombrie 2020. A avut șansa să participe la diferite ceremonii și ritualuri specifice etniei bamileke (de trecere, de încoronare, la funeralii, la dansul măștilor elefant etc.), care se regăsesc în această carte. În 2022 i-a apărut la Editura Arthur cartea Prințesa și perla, povestire de inspirație africană. Împreună cu scriitoarea Doina Popescu, a publicat două romane, Perna cu fluturi (2020) și Cvartet (2021), și o carte de antropologie culinară, Trei secole de gastronomie românească (2018). Globe-trotter, Daniela Ulieriu a călătorit în peste 80 de țări. A locuit în Asia de Sud-Est doi ani. Multe dintre impresiile de călătorie au fost transformate în articole pentru diverse publicații de gen și pot fi citite pe blogul ei de călătorie, Asia mea (danielaulieriu.ro). Foto autoare: © Ly Ulieriu

 

 

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.