În perioada 20 - 21 noiembrie 2024, Radu Vancu își va întâlni cititorii din Sibiu și Timișoara, cu prilejul lansării volumului Boala & Războiul. Jurnal, 2020-2024, publicat de curând la Editura Polirom.
- SIBIU
Miercuri, 20 noiembrie, ora 18.00, Librăria Humanitas „Constantin Noica” Sibiu (Nicolae Bălcescu 16)
Dialog cu Marin Mălaicu-Hondrari
- TIMIȘOARA
Joi, 21 noiembrie, ora 18.00, Librăria La Două Bufnițe, Timișoara (Piaţa Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin)
Dialog cu Marin Mălaicu-Hondrari
Discuțiile vor fi urmate de sesiuni de autografe.
Despre carte
„Supraviețuirea prin poezie. Cititul ca al șaselea simț, cel fără de care nu ai cum să percepi și să pricepi plenitudinea vieții. O uriașă înțelegere a omenescului disperat. Câte un zâmbet repede ascuns. Și mai ales, mai ales admirația, mereu la pândă, mereu în căutarea unei prăzi, atât în cărți, cât și în viață.
Pe urmele scriitorului, cititorul va traversa paginile de însemnări ca pe «un vis în care bați cu pumnii lăuntrici». Citatul este dintr-un poet foarte drag autorului, a cărui amintire se păstrează în jurnal. Tot din poezie e preluat acel & pus în locul lui și, ca semn de recunoaștere și de supunere față de un posibil dublu poetic.
Pentru că ascund sub multele straturi culturale o traumă asumată, paginile acestea construiesc puternice ziduri de apărare a frumuseții și bunătății. Jurnalul lui Radu Vancu (16 februarie 2020 – 25 iunie 2024) este o mare îmbrățișare dată vieții.” (Ioana Pârvulescu)
Radu VANCU (Sibiu, 1978) e profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-șef al revistei Transilvania și redactor al revistei Poesis Internațional. Între 2019 și 2023 a fost președintele PEN România. A coordonat secțiunea română a site-ului Poetry International. Începând cu anul 2002, a publicat nouă cărți de poezie, pentru care a primit mai multe premii. Poezia lui a fost tradusă în aproximativ 20 de limbi, atât în antologii și reviste, cât și în cărți individuale. A publicat și un roman, Transparența (2018), două volume de jurnal (2017, 2021), două cărți pentru copii și o culegere de texte civice. E traducătorul ediției Ezra Pound coordonate de H.-R. Patapievici la Editura Humanitas. Publicațiile lui academice includ două cărți-eseu despre Mihai Eminescu și Mircea Ivănescu și un volum privind relația modernității poetice cu umanul. A realizat câteva antologii de poezie, fie singur, fie în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin sau Marius Chivu. Este președintele Festivalului Internațional de Poezie din Sibiu „Poets in Transylvania” (2013 – prezent).