
Marți, 1 iulie, ora 13.00, la Librăria „Orest Tafrali” (UAIC, corp A, parter), va avea loc lansarea volumului Filosofia şi limitele gândirii. Zece eseuri de filosofie teoretică de Mircea Dumitru, publicat în colecția „PLURAL” a Editurii Polirom.
Invitați, alături de autor: Ștefan Afloroaei, Vasile Ișan, Ioan Alexandru Tofan
Moderator: Adrian Șerban
Lansarea de carte se va încheia cu o sesiune de autografe.
Despre carte:
Cuvânt înainte de Adrian Miroiu
„Mircea Dumitru este unul dintre puținii filosofi români care au luat în serios cerința ca filosofia să se aplece asupra unor teme foarte aplicate, cu uneltele logicii contemporane. Cartea exemplifică într-un mod cu totul remarcabil statutul autorului de filosof profesionist, competent și racordat pe deplin la cercetările de vârf pe plan internațional. În același timp, arată cum un spirit analitic reușește să facă inteligibile susțineri abstracte și complexe chiar și unui cititor mai puțin familiarizat cu temele abordate. Prin publicarea ei, avem bucuria unui eveniment important pentru filosofia din țara noastră și, în general, pentru cultura română.” (Adrian Miroiu)
„Este contraproductiv să ne aventurăm pe teritoriul unor răspunsuri sau soluții iluzorii atunci când ceea ce trebuie să facem este să învățăm cum să punem întrebările bune. Dacă alegem, totuși, să nu ascultăm acest avertisment, riscul este în mod evident sporirea confuziei. Iar dacă sarcina noastră este aceea de a ne lămuri care sunt interogațiile fertile în contextul cercetării conștiinței, atunci filosofia minții și, în general, buna filosofare nu sunt câtuși de puțin un lux. S-ar putea să fie chiar cheia descifrării enigmei și a misterului conștiinței.” (Mircea Dumitru)
Mircea DUMITRU, profesor de filosofie (din 2004) şi rector al Universităţii din Bucureşti (2011-2019), membru titular (din 2021) şi vicepreşedinte al Academiei Române (din 2022), preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie (din 2021). Preşedintele Societăţii Europene de Filosofie Analitică (2011‑2014), membru al Academia Europaea (din 2019), preşedintele Institutului Internaţional de Filosofie (2017-2021), preşedintele Asociaţiei Universităţilor Balcanice (2019-2022). Profesor invitat la Beijing Normal University, Tulsa University, City University of New York, New York University, Université Jean Moulin Lyon 3, École Normale Supérieure de Lyon, University of Helsinki, Renmin University, China University of Political Science and Law. A fost ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (iulie 2016 – ianuarie 2017). Este doctor în Filosofie la Universitatea Tulane, New Orleans (1998), cu o teză de logică modală şi filosofia matematicii, şi doctor în Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1998), cu o teză de filosofia limbajului. Domenii de interes: logica filosofică, metafizica, filosofia limbajului. La Editura Polirom a mai publicat volumul Lumi ale gândirii. Zece eseuri logico-metafizice (2019). Dintre celelalte volume publicate, amintim: On Incompleteness in Modal Logic: An Account through Second-Order Logic (UMI, Ann Arbor, 1998); Modalitate şi incompletitudine (Paideia, 2001; Premiul „Mircea Florian” al Academiei Române); Explorări logico-filosofice (Humanitas, 2004); Cuvinte, teorii şi lucruri. Quine în perspectivă (ed. în colab., Pelican, 2009); Truth (ed. în colab., Editura Universităţii din Bucureşti, 2013); Metaphysics, Modality, and Meaning: Topics from the Work of Kit Fine (ed., Oxford University Press, 2020); Understanding and Conscious Experience: Philosophical and Scientific Perspectives (ed. în colab., Routledge, 2025).