Vineri, 9 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Elisabeta nr. 38, București), va avea loc lansarea volumului Drumuri prin Europa muzicii de Grete Tartler, apărut recent la Editura Polirom.
Alături de autoare vor participa universitarii și criticii muzicali Bogdan Tănase și Dan Pârvu.
Evenimentul va fi însoțit de un minirecital susținut de elevii violoniști ai Colegiului Național de Muzică „Dinu Lipatti” din București, sub coordonarea profesoarei Magdalena Ursu.
În program:
Albert Cristea, vioară solo, clasa a XII-a
J. S. Bach – Adagio și Fuga din Sonata nr. 1 în sol minor pentru vioară solo
Marina Mihai, vioară, clasa a XII-a, și Matei Morar, vioară, clasa a XI-a
G. F. Händel – Passacaglia (aranjament pentru două viori)
Lansarea oferă publicului prilejul de a descoperi volumul Drumuri prin Europa muzicii, în dialog cu autoarea și invitații săi, într-o seară dedicată muzicii și reflecției asupra culturii europene.
„Călătorind prin Europa am găsit identitatea locuitorilor puternic marcată de muzică, asemenea unei oglinzi ce reflectă istoria, valorile și tradițiile comune. De la cântările medievale, până la clasicism și la modernitatea tehno și pop din noul mileniu, aceste reflectări creează aceeași bază, atât pentru națiuni, cât și dincolo de granițele lor. E impresionant să vezi cu propriii ochi unde au trăit marii creatori, să intri în casele lor, în vechile biserici unde au cântat și compus, iar frumusețea locurilor lasă asupra propriei deveniri o lumină parcă trecând prin vitralii. Astfel că am socotit mereu muzica pe primul cerc, dar amintirile mele n-au separat-o de celelalte arte, fiindcă mi s-ar fi părut un fel de „rasism”; de aceea n-am ezitat să le privesc în ansamblul lor acolo unde ele au lucrat împreună.” (Grete Tartler)
Grete TARTLER este scriitoare, traducătoare, licențiată a Universității din București (Limbi străine) și a Conservatorului, doctor în filosofie al Universității din București (1995), profesor, redactor, diplomat la Viena, Copenhaga, Reykjavik și Atena. A publicat volume de versuri, eseuri, literatură pentru copii, studii de orientalistică, interferențe europeano-orientale, muzicologie. A tradus preponderent din araba clasică, germană, greacă, daneză, engleză. A primit numeroase premii, inclusiv al Academiei, cel mai recent fiind premiul „Mihai Eminescu” Opera Omnia (2025). De aceeași autoare, au mai apărut, la Editura Polirom, Înțelepciunea arabă. De la preislam la hispano-arabi (2002, 2014), Umor și satiră în literatura arabă clasică. al-Ğāḥiẓ, al-Hamaḏānī, al-Ḥarīrī. Antologie (2017) și Povestiri din Orient (2024).