Editura Polirom se alătură celei de-a doua ediții a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți „APOLODOR”, care are loc la Botoșani în perioada 17-20 septembrie 2026, printr-un program bogat susținut de autorii săi. Reunind voci de prim rang ale literaturii române contemporane, festivalul aduce în prim-plan bucuria cărților, poveștilor și a dialogului cu tinerii cititori.
Scriitorii Polirom vor fi protagoniștii unor întâlniri speciale cu cititorii de toate vârstele, ateliere, dezbateri și lecturi:
• Moni Stănilă deschide seria întâlnirilor din cadrul secțiunii „Autori printre bănci”, joi, 17 septembrie, de la ora 12.00, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” (coordonatoare: prof. Daniela Epurianu, Mihaela Timingeriu și Oana Axinciuc). Vineri, 18 septembrie, de la ora 12.00, autoarea va participa la o nouă întâlnire din cadrul secțiunii „Autori printre bănci”, la Colegiul Național „Octav Onicescu” (coord.: prof. Carmen Băleanu). De asemenea, autoarea va lua parte sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 10.30, la masa rotundă profesională cu participare internațională „Books and Images: How Books Travel Abroad”, care va avea loc la Teatrul „Mihai Eminescu”, Sala de Marmură.
• Simona Antonescu va purta joi, 17 septembrie, de la ora 18.00, alături de Stelian Tănase, un dialog cu tema „Copilărie și istorie” în cadrul deschiderii oficiale a festivalului (Teatrul „Mihai Eminescu”, Sala Mare). Vineri, 18 septembrie, de la ora 13.00, autoarea se va întâlni cu membrii Cercului de lectură „Unde fugim de acasă?” pentru discuția „De-aș fi voievod…”, dedicată îndrăgitei serii „Istoria povestită copiilor”, apărută la Editura Polirom (Teatrul „Mihai Eminescu”, Sala de Marmură). Tot vineri, de la ora 17.00, Simona Antonescu va fi prezentă la Memorialul Ipotești (Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”) pentru o întâlnire cu cititorii adulți, pornind de la romanul „În umbra ei”.
• Lavinia Braniște se alătură proiectului „Autori printre bănci”, vineri, 18 septembrie, de la ora 12.00, unde va dialoga cu elevii Colegiului Național „Octav Onicescu” (coord.: prof. Oana Irina Șova).
Programul complet îl puteți consulta aici: https://www.festivalul-apolodor.ro/program