Vineri, 7 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), Ștefan Vianu va intra în dialog cu Cornel Moraru, eveniment prilejuit de apariția volumului Sens interzis. Adevăr, devenire, locuire, publicat la Editura Polirom.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.
Despre carte
„Studiile și articolele din acest volum au fost scrise în circumstanțe diferite, dar reflectă, toate, aceleași preocupări și căutări. Retrospectiv, ele se adună în jurul unor mari teme, de aceea punerea lor laolaltă mi s-a părut justificată. Această unitate tematică va deveni de altfel vizibilă cititorului pe parcursul lecturii... Demersul meu nu este unul abstract, ci se vrea o aprofundare a adevărului vieții în devenirea sa. Ideea însăși de devenire este implicit prezentă în toate textele adunate aici, dimpreună cu o altă idee ce întrupează adevărul concret și devenirea omului întreg: cea de locuire. Cartea de față își propune să exploreze aceste teme înmănuncheate: adevăr, devenire, locuire, și să ofere un nou înțeles versului celebru al lui Friedrich Hölderlin «omul locuiește poetic pe acest pământ».” (Ștefan Vianu)
Ștefan VIANU este doctor în Filozofie la Universitatea din Geneva (2001), iar din anul 2005 predă la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” estetica și estetica arhitecturii, filozofia culturii și fenomenologia spațiului (interior). A publicat două cărți, Metafizica spiritului de la Aristotel la Hegel (Humanitas, 2004) și Existență și Idee (Eikon, 2016), articole și studii în reviste de specialitate, precum și articole ce se adresează unui public mai larg.