Luis Sepúlveda (1949-2020) a fost unul dintre cei mai faimoşi şi mai apreciaţi scriitori chilieni. A explorat încă de foarte tânăr teritoriile posibile ale geografiei şi utopiei, din selva amazoniană în deşertul Saharei, din Patagonia până la Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizaţiei ecologiste Greenpeace. Din această viaţă extrem de agitată a dat la iveală povestiri şi romane care l‑au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestraţi prozatori sud‑americani. A debutat cu un volum de versuri, pe când avea doar şaptesprezece ani. Trei ani mai târziu îi apărea prima carte de povestiri, intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni (1969). I‑au urmat romanele Bătrânul care citea romane de dragoste (1989, distins cu Premiul Tigre Juan şi ecranizat în 2001), Lumea de la capătul lumii (1989), Nume de toreador (1994), Povestea unei pescăruşe şi a motanului care a învăţat-o să zboare (1996), Jurnalul unui killer sentimental. Yacaré (1998), Hot Line (2002), volumele de povestiri Patagonia Express (1995), Neîntâlniri (1997) şi Istorii marginale (2000), acestea din urmă apărute mai întâi în ziarul spaniol El País. A fost distins cu premii literare de mare prestigiu în lumea hispanică şi tradus în numeroase ţări.
