Mauro Corona (n. Baselga di Piné, 1950) este un scriitor, sculptor şi alpinist italian. A copilărit în provincia Trentino, după care familia lui s-a mutat în satul Erto din provincia Udine. Viitorul scriitor şi-a însoţit tatăl în expediţii de braconaj prin munţii din zonă, de unde şi interesul lui ulterior pentru alpinism, în vreme ce pasiunea pentru sculptură i-a fost inculcată de bunicul său, cioplitor în lemn. În adolescenţă, Mauro Corona a studiat la colegiul Don Bosco din Pordenone, iar apoi, din cauza lipsurilor financiare, s-a înscris la Institutul de Topografie din Udine, ale cărui cursuri erau gratuite. Firea sa rebelă l-a făcut să se retragă de la şcoală şi o vreme a lucrat ca muncitor într-o carieră de marmură. După încheierea stagiului militar obligatoriu a muncit ca pietrar şi sculptor amator. A început să se facă remarcat în anii 1970 şi a avut prima expoziţie personală în 1975, devenind încetul cu încetul un artist apreciat şi premiat. Şi-a început cariera literară în 1997, cînd a publicat cîteva povestiri în cotidianul Il Gazzettino. În acelaşi an a debutat în volum cu Il volo della martora şi de atunci a publicat într-un ritm susţinut mai multe cărţi bine primite atît de public, cît şi de criticii literari. În 1998 i-a apărut romanul Le voci del bosco, pentru care i s-a acordat Premio Letterario Nazionale Carnia (1998) şi Premio Letterario Nazionale Majella (2002). Volumul său de proză scurtă La fine del mondo storto (2010) a fost recompensat cu premiul Bancarella, iar în 2014 romanul La voce degli uomini freddi a obţinut premiul Selezione Campiello şi premiul Mario Rigoni Stern. Cărţile lui Mauro Corona au fost traduse în mai multe limbi. În 2021 scriitorul italian, supranumit de Claudio Magris „poetul lemnului”, a primit premiul La Tore Isola d’Elba, ca o recunoaştere a meritelor sale şi a întregii sale activităţi.
