Cărțile autorului Elena Platon
Elena Platon este conferenţiar doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi director al Institutului Limbii Române ca Limbă Europeană (ILR-LE), din cadrul aceleiaşi instituţii. Domeniile sale de interes sînt etnologia şi antropologia. Dintre volumele publicate menţionăm Frăţia de cruce. O formă arhaică de solidaritate socială (2000) şi Biserica mişcătoare. Eseu de socioantropologie religioasă (2006). O altă arie de cercetare însemnată o constituie lingvistica aplicată, în special achiziţia limbii române ca limba a doua, domeniu în care a elaborat diferite studii, manuale şi materiale de specialitate.