Cărțile autorului Sorin Alexandrescu

Sorin Alexandrescu a absolvit în 1959 Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, devenind apoi asistent (1963) şi lector (1966) la Catedra de literatură comparată. Şi-a luat doctoratul în 1971, cu o teză despre Faulkner. Pleacă în 1969 la Universitatea din Amsterdam, unde devine conferenţiar (1976) şi profesor (1980) de literatură română şi de semiotică. Este fondator al revistei International Journal of Romanian Studies şi al Asociaţiei Internaţionale de Studii Române, iar în domeniul semioticii, al Asociaţiei Olandeze de Semiotică şi al Institutului de Cercetări al Universităţii din Amsterdam pentru semiotică, teoria literaturii, filosofie şi teoria artei (ISELK), membru permanent al Grupului de cercetări semiotice al lui A.J. Greimas la Paris, ca şi al comitetului consultativ al Asociaţiei Internaţionale de Semiotică. A fost coorganizator a două mari expoziţii de artă românească: Cer şi pămînt. Lumi imaginare (Maastricht, 1991) şi Artă figurativă. Începutul şi sfîrşitul secolului XX în România (Amstelveen, 1998).
S-a implicat în acţiuni publice împotriva dictaturii comuniste, înfiinţînd în 1988, la Amsterdam, alături de oameni politici şi de ziarişti de prestigiu, Comitetul pentru apărarea drepturilor omului din România (Roemenië Comité) şi publicaţia Roemenië Bulletin, făcînd frecvent analize ale situaţiei din România în NRC Handelsblad şi Oost Europa Verkenningen (Amsterdam), ca şi la radioul şi televiziunea olandeze şi organizînd, prin Roemenië Comité, numeroase demonstraţii publice de protest la Amsterdam şi la Haga. A venit la Bucureşti cu o echipă de ziarişti olandezi a treia zi după Revoluţie, pentru reportaje „pe viu”, ca şi pentru refacerea Bibliotecii Centrale Universitare. A susţinut ulterior cursuri universitare la Bucureşti, Constanţa şi Iaşi. Între 1998 şi 2000 a fost consilier pentru cultură şi învăţămînt al preşedintelui Emil Constantinescu.
În 2002, acum profesor emerit la Universitatea din Amsterdam, a revenit ca profesor asociat la Universitatea din Bucureşti şi a fondat, împreună cu Laura Mesina şi cu alţi colegi, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI), cu programe de masterat, doctorat şi postdoctorat, unde lucrează şi în prezent.
A publicat numeroase cărţi, printre care William Faulkner (Editura pentru literatură universală, 1969), Poetică şi stilistică (Univers, 1972), Logique du personnage (Mame, 1974), Richard Rorty (Kok Agora, 1995), Roemenië. Verhalen van deze tijd România. Povestiri contemporane (editor, Meulenhoff, 1988), Figurative Art: Beginning and End of the 20th Century in Romania (Amstelveen, muzeul Cobra, 1998), Paradoxul român (Univers, 1998), La modernité à l’Est. 13 aperçus sur la littérature roumaine (Paralela 45, 1999), Privind înapoi, modernitatea (Univers, 1999), Identitate în ruptură (Univers, 2000), Mircea Eliade, dinspre Portugalia (Humanitas, 2006), ca şi sute de articole şi studii, precum cele din volume editate de A.J. Greimas (Larousse, 1973, şi Hachette, 1979) şi de H. Parret (de Gruyter, 1983).
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară în 1969 (pentru William Faulkner) şi 1998 (pentru Paradoxul român), Premiul Grupului pentru Dialog Social pentru promovarea unei imagini corecte a României în străinătate şi pentru sprijinul adus societăţii civile din România (1998), Ordinul de Oranje-Nassau în grad de ofiţer, acordat de regina Olandei (2002), şi Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, acordat de Casa Regală a României (2017).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.