Cărțile autorului Johnathon Dao

Johnathon Dao este medic şi cercetător medical în domeniul medicinei naturale, cu 22 de ani de experienţă clinică, inclusiv într-un cabinet Tao Universal. Deţine titluri şi diplome în medicina tradiţională chineză, acupunctură, shiatsu, chineziologie, qi gong medical, despre autori terapie yoga şi alte cîteva terapii de medicină naturistă, inclusiv un doctorat (doctor în medicină, specializarea medicini alternative). Este, de asemenea, creatorul formei de yoga E-motion, care vizează vindecarea poluării emoţionale şi recuperarea din sindromul de stres posttraumatic şi problemele mentale asociate. Studiile lui au început la vîrsta de 18 ani, cînd a dat peste o carte a Maestrului Mantak Chia. În practica medicinei se străduieşte să înveţe continuu, să menţină o stare constantă de capitulare smerită şi să fie dispus să înveţe din greşelile făcute, transformîndu-le în lecţii, fapt care l-a ajutat să cunoască cei Opt Vindecători Nemuritori. Crede că vindecarea e o alegere şi că boala nu e ceva ce afectează aleatoriu sau incorect o „victimă”, ci mai degrabă ceva creat treptat sau, în unele cazuri, rapid, prin alegerile dietetice, prin stilul de viaţă şi prin gîndurile şi acţiunile noastre. Johnathon e disponibil să consulte clienţi din toată lumea prin Skype şi îşi oferă serviciile ca orator motivaţional pe teme de medicină naturistă. În prezent, locuieşte în Gold Coast, Queensland, Australia şi poate fi contactat direct prin website-ul: www.cureplanet.com.

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.