Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
Cărțile autorului Boris Vian
Boris Vian (1920‑1959) este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de dupa al Doilea Razboi Mondial. Romancier, poet, dramaturg, traducator, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor si cintaret de sansonete – Vian are o cariera naucitor de diversa si o faima pe masura insolitului.
Nascut aproape de Paris, intr‑o familie instarita si cu un tata cu vederi liberale, micul Boris (caruia mama, pasionata de harpa, ii da numele eroului din opera ei favorita, Boris Godunov) invata foarte repede sa scrie si sa citeasca – la 10 ani citise deja marea literatura clasica franceza. Cu o sanatate fragila (are de timpuriu probleme cardiace) e instruit acasa, apoi la sectia clasica a Liceului Condorcet. Pasiunea sa pentru jazz incepe la 16 ani si va dura toata viata – invata sa cinte la trompeta, devine membru al Hot Club de France si, dupa razboi, organizeaza concertele marilor nume ale jazzului american: Duke Ellington, Charlie Parker sau Miles Davis.
De literatura, Boris Vian se apropie la fel de timpuriu: in 1941 scrie primul volum de poezie, Les cent sonnets (publicat abia in 1984). Spiritul timpului (cultura absurdului, jocurile intelectuale suprarealiste, fervoarea umorului sec si negru) i se potriveste foarte bine: incepind din 1944, Vian schimba pseudonime dintre cele mai fantaste (printre care Honoré Balzac – fara particula de noblete –, Bizon Ravi, Hugo Hochebuisson, dupa numele unuia dintre personajele lui Groucho Marx etc.), scrie pastise de roman noir pe care le prezinta drept traduceri din literatura americana si provoaca marele scandal al romanului Voi scuipa pe mormintele voastre, denuntat drept iconoclast. Intre 1946 si 1948, numele lui Boris Vian e sinonim cu bestsellerul zgomotos, prin romanele Les morts ont tous la même peau si Et on tuera tous les affreux semnate de un imaginar Vernon Sullivan.
In 1947 apare cel mai celebru roman al sau, Spuma zilelor, urmat de Toamna la Pekin si, in 1950, de Iarba rosie. Lista romanelor „mari” ale lui Vian este intregita de Smulgatorul de inimi. In 1952, Vian intra in Colegiul de Patafizica, prestigios for al „Stiintei virtualului si al solutiilor imaginare”, asa cum il voia fondatorul sau, Alfred Jarry; alaturi de el, in rindul patafizicienilor apar Raymond Queneau, Eugène Ionesco si Jacques Prévert. Majoritatea volumelor de versuri, printre care se numara si celebrul N‑as prea vrea ca s‑o mierlesc, au aparut postum.