Cărțile autorului Catrinel Perianu

Catrinel Perianu este medic rezident la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucuresti. Din 1999 este doctor în medicină, titlu obţinut în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, şi a urmat, în 2004, în cadrul aceleiaşi universităţi, un master în „Managementul Sănătăţii Publice şi al Serviciilor de Sănătate”. În 2007 a obţinut Diplôme d’Université – Méthodes et pratiques en épidémiologie la Institut de Santé Publique d’Epidémiologie et de Développement, Université „Victor Segalen” Bordeaux 2, Franţa, iar în 2009 devine Doctor în Antropologie Socială şi Culturală în cadrul aceleiaşi universităţi, cu o teză dedicată nutriţiei medicale [i comportamentelor alimentare din România. A participat la realizarea mai multor volume : Pledoarie pentru viaţă lungă (în colaborare cu Ovidiu Bojor, 2002), Sănătate prin seminţe, legume şi fructe (în colaborare cu Ovidiu Bojor, 2005), Afecţiunile aparatului respirator (volum colectiv, 2004). De asemenea, a publicat numeroase articole în reviste de specialitate din ţară şi străină­tate: „Speranţa pentru viitor” (Viaţa medicală, XIV, nr. 664, 2002), „În grădina plantelor de leac” (Viaţa medicală, XVI, nr. 731, 2004), „Précarité alimentaire, austérité” (Anthropology of Food,nr. 6,2008), „Nourrir et gouverner: l’exemple de la Roumanie pendant sa dernière décennie communiste” (Corps, articol în curs de apariţie).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.