Cărțile autorului Jeffrey Eugenides

Jeffrey Eugenides s-a născut la Detroit, în 1960, într-o familie de origine grecească. A absolvit magna cum laude Brown University şi, în 1986, a obţinut un masterat la Stanford University. A publicat povestiri în cele mai prestigioase reviste literare americane: The New Yorker, The Paris Review, The Yale Review, Granta. Primul său roman, Sinuciderea fecioarelor (1993; Polirom, 2005, 2014), s-a bucurat de un succes răsunător, fiind ecranizat de Sofia Coppola, într-o producţie cu James Woods, Kathleen Turner şi Kirsten Dunst în rolurile principale. Romanul Middlesex (2002; Polirom, 2005, 2014) i-a adus elogiile criticii, care l-a comparat cu monştrii sacri ai literaturii americane, Saul Bellow şi Philip Roth, şi a fost distins, în anul 2003, cu Premiul Pulitzer. Un alt celebru roman al său, Intriga matrimonială (2011; Polirom, 2011, 2021), s-a aflat pe lista celor mai bune 100 de cărţi a publicaţiei The New York Times Magazine. Eugenides este profesor de scriere creativă la Lewis Center for the Arts din Princeton. La Editura Polirom a mai apărut volumul de povestiri Marele Experiment (2018).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.