Cărțile autorului Raymond Carver

Maestrul absolut al prozei scurte americane contemporane şi comparat adesea cu mentorul său A.P. Cehov, Raymond Carver s-a născut în Clatskanie, Oregon, în 1938. La începutul anilor ’60, în California, a urmat cursuri de creative wri­ting cu scriitorul John Gardner. A studiat apoi la Humboldt State College, California, şi la Iowa University. În anii ’70 a predat creative writing şi literatură la diferite universităţi. A debutat în 1974 cu volumul de povestiri Pune-te în locul meu. În 1976 publică Taci, te rog!, care îi aduce o largă recunoaştere. I-au urmat volumele Anotimpuri furi­oase (1977), Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire (1981), Fazanul (1982), Catedrala (1983), Dacă-ţi vrei (1984), Elefant şi alte povestiri (1988), De acolo de unde sun (selecţie de autor, 1988). În 1993 apare selecţia postumă de povestiri Short Cuts, care a stat la baza filmului omonim, cu Andie MacDowell, Bruce Davison şi Jack Lemmon, în regia lui Robert Altman. Carver este şi autorul a cinci volume de poezie. A scris, de asemenea, eseuri. În 1985 i-a fost decernat prestigiosul Mildred and Harold Strauss Living Award, iar revista Poetry i-a acordat Levinson Prize. În 1988 a fost primit în American Academy şi în National Institute of Arts and Letters, iar Hartford University i-a acordat titlul de Doctor în Litere. Cărţile sale au fost tra­duse în peste douăzeci de limbi. A încetat din viaţă în 1988, din cauza unui cancer pulmonar.

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.