Umbra vântului
ISBN
978-630-344-123-8
An apariție
2025
Număr pagini
488
Tip ediție
broșată
Format
130x200
Colecție
BIBLIOTECA POLIROM > Actual
Domenii

Umbra vântului

(ediție nouă)

Autori: Carlos Ruiz Zafón
INDISPONIBIL
59,99 lei

Vezi eBook
 

Traducere din limba spaniolă de Dragoş Cojocaru

Ne aflăm în Barcelona anului 1945. Într-o dimineață cețoasă, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orașului vechi, își duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărților Uitate, o clădire impunătoare, veche și sumbră, plină de volume ale unor autori necunoscuți sau uitați, cărți aduse de oameni care au ținut să le ferească de părăsire, de indiferență sau de la dispariție. Potrivit tradiției, cine intră pentru prima oară trebuie să adopte o carte. Dintre miile de tomuri, Daniel se simte atras de Umbra vântului de Julian Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasă, îl citește în aceeași noapte dintr-o suflare. În anii următori, Daniel se pomenește implicat într-o serie de intrigi și de crime, trecând prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În același timp, el se lansează în cercetarea amănunțită a biografiei autorului, cel puțin la fel de enigmatică și de stranie precum romanele sale.

„Dacă ați crezut cumva că marele roman gotic a murit odată cu secolul al XIX-lea, Umbra vântului o să vă facă să vă răzgândiți. Un roman de primă mână, plin de capcane, de intrigi care se desfac unele din altele.” (Stephen King)

„O aventură fantastică, un roman scris parcă de Jorge Luis Borges în stilul Numelui trandafirului. Zafon are grijă să dozeze iubirea, magicul, crimele și nebunia astfel încât să-l captiveze până și pe cititorul cel mai sceptic. Diabolic de bun!” (Elle)

Umbra vântului este, în fond, o scrisoare de dragoste adresată literaturii și cititorilor la fel de pasionați de povești precum tânărul erou al cărții.” (Entertainment Weekly)

An apariție
2025
Număr pagini
488
Tip ediție
broșată
Format
130x200
Fără comentarii


Despre autori


Carlos Ruiz ZAFÓN (1964‑2020) a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori spanioli ai generaţiei sale. A lucrat în publicitate şi a colaborat la reviste prestigioase, precum La Vanguardia sau El País. Pentru câţiva ani, a locuit la Los Angeles, scriind scenarii de film. Şi‑a început cariera literară în 1993, cu o carte pentru copii, Prinţul din negură (Polirom, 2011, 2015, 2017), pentru care i s‑a decernat Premiul Edebé. I‑au urmat romanele Palatul de la Miazănoapte (1994; Polirom, 2011, 2015, 2017), Luminile din septembrie (1995; Polirom, 2012, 2017), Marina (1999; Polirom, 2010, 2013, 2018), Umbra vântului (2001; Polirom, 2005, 2013, 2023), distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger în 2004, şi Jocul îngerului (2008; Polirom, 2009, 2013, 2023). În anul 2011 a apărut Prizonierul cerului (Polirom, 2012, 2013), iar în 2016, Labirintul spiritelor (Polirom, 2018). În 2020 a publicat volumul de povestiri Oraşul de abur (Polirom, 2022), cu care şi‑a luat rămas-bun de la cititorii săi.

 



Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.