Pachet promoţional Kiwi
Informații pachet
Preț întreg 298.46 RON, economisiți 129.46 RON.
Descrierea cărților din pachet
Ada Aitonean, Ana Irina Lupu, Aron Biro, Gabriel Florin Macsim, Adriana Bittel, Marin Mălaicu-Hondrari, Isabela Brănescu, Ilinca Mănescu, Ruxandra Burcescu, Răzvan Petrescu, Bianca Dragomir, Ion Pleşa, Andrei Dumitrescu, Iulian Popa, Tudor Ganea, Bogdan-Alexandru Stănescu, Simona Goşu, Cristina Ştefan
Cartea de proză scurtă a anului, Premiile RSS Reloaded 2021
„Cele optsprezece povestiri ale acestor autori atît de diferiţi evoluează, cum v-aţi aștepta, pe un vast spectru al genurilor: de la evocarea nostalgică și confesiunea autoironică, prin realismul comportamental și conversaţional, pînă la fabula religioasă, istoria alternativă și distopia SF. Povestirile au dialoguri extinse și creează atmosferă, au umor și absurd, senzualitate și violenţă, fantezie și paranormal, morală politică, tîlc ideologic, iconoclasm. Se desfășoară în perioada imediat postbelică, în timpul Revoluţiei din ’89, în plină pandemie de COVID-19 sau în viitorul probabil. Sînt plasate în fabrici comuniste, în mediul corporate, pe stadion, pe scara blocului, în sînul familiei, pe plajă, în staţiuni balneare sau în vacanţe exotice. Tematic, abordează secretele și problemele de familie, violenţa domestică și cruzimea împotriva animalelor, nesiguranţele maternităţii și ale mariajului, antisemitismul și mercantilismul religios, dificultăţile comunicării, singurătatea și infidelitatea, ratarea și dragostea, bolile grave și moartea, credinţa și damnarea, culisele politicii și imigraţia europeană.” (Marius Chivu)
Facebook.com/antologiakiwi
Instagram.com/antologia_kiwi
Fisa tehnica
- An apariție
- 2021
- Lună apariție
- 6
- Număr pagini
- 384
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x225
Mihaela Voinescu, Blanca Llum Vidal, Doru Vatavului, Florentina Ionescu, David Vann, Iulia Gherasim, Adrian G. Romila, Diana Geacăr, M.T. Qwerty, Jonathan Franzen, Iulian Popa, Andrei Dumitrescu, Ion Pleșa, Cristina Chira, Răzvan Petrescu, Julien Britnic, José Luís Peixoto, Diana Bădica, José María Merino, Paul Bailey, Gabriel Florin Macsim, Ana Alexandrescu, Irina Lupu, Ada Aitonean
„Toţi ceilalţi din jurul tău fac eforturi să te schimbe, să te convingă, să te ispitească și să te controleze. Cei mai buni cititori aleg ficţiunea pentru a se elibera de tot acest zgomot”, spunea Philip Roth. Proza scurtă te poate elibera de zgomotul lumii în doar câteva pagini.
„În cele patruzeci de proze ale antologiei există istorii despre persecuţia Securităţii comuniste și despre migraţia din UE; au loc întâmplări în târguri de vechituri și cârciumi, în sanatorii conduse de vampiri și cabinete de terapii high-tech ale viitorului; se desfășoară călătorii peste hotare, în jurul camerei, în mintea umană, în timp sau în universuri paralele. Astfel, în fiecare povestire – fie că e vorba de monolog, dialog sau realism comportamentist, epistolă postumă, parabolă religioasă sau metanaraţiune livrescă, apocrife istorice, pastile filosofice ori microistorii cyber pop – se conturează o formă de graniţă, de trecere sau de încălcare a unei limite: între culturi, limbi și ţări, între prezent, trecut și viitor, între realitate, vis și fantezie, între uman, animal și nonuman, între public și privat, inocenţă și maturitate, decenţă și obscenitate, luciditate și nebunie, convenţional și diferit, între viaţă și moarte.” (Marius Chivu)
Ediţia Sosiri/Plecări a Antologiei KIWI a primit Premiul RSS Reloaded pentru Cartea de proză scurtă a anului 2021.
Facebook.com/antologiakiwi
Instagram.com/antologia_kiwi
Fisa tehnica
- An apariție
- 2022
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 408
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x225
Cristian Boricean, Ileana Vornicu, Richard Ford, Julien Britnic, Mia Couto, Adrian Georgescu, Gheorghi Gospodinov, Ioana Morpurgo, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sven Popović, Adriana Neagoe, Will Self, Livia Popescu, Burhan Sönmez, Alex. Leo Șerban, Ana Maria Sandu, Ali Smith, Cristina Ștefan, Wells Tower, Adela Greceanu, Cristian Crisbășan, Ruxandra Burcescu, David Means, Cristina Chira, Lena Pop, Doru Vatavului
Raymond Carver definea talentul unui scriitor prin „darul de a vedea ceea ce oricine a văzut, dar a vedea cu mai multă claritate, din toate unghiurile”. Antologia de faţă oferă 26 de priviri, din toate unghiurile, asupra lumii în care trăim și a trecuturilor ei.
„Despre ce trecuturi e vorba în cele 26 de povestiri ale antologiei? În primul rând, despre trecuturile personale: scene, întâmplări și drame din copilărie, istorii, secrete și decese de familie, iubiri și experienţe de tinereţe. Însă mai e vorba și de trecuturi marcate nu doar istoric, dar inclusiv geografic: expediţii în Antarctica secolului trecut, întoarceri în interbelicul bucureștean, momente din comunismul românesc și cel bulgar, călătorii în Sicilia secolului trecut, în Ierusalimul anilor ’60 și în Veneţia anilor ’90, aventuri în Islamul medieval, în timpul dictaturii Mozambicului sfârșitului anilor ’80 și în Turcia anilor 2000. Câteva proze se desfășoară pe drum, iar acele drumuri sunt și străbateri ale unui timp anume, creând trecutul recent. Alte proze au în centrul lor plecări în străinătate sau preumblări, reale sau imaginare, prin orașe noi (Basel, Berlin, București, Silicon Valley, Lausanne, Lisabona, Londra, Madrid, New Orleans, Valencia), iar aceste deplasări semnifică ruperi de trecut, mai ales când e vorba de migraţie.” (Marius Chivu)
Ediţia Graniţe a fost cea mai vândută carte de ficţiune românească a Editurii Polirom la Salonul Internaţional de carte Bookfest din București, 2022.
Ediţia Sosiri/Plecări a primit Premiul RSS Reloaded pentru Cartea de proză scurtă a anului 2021.
Fisa tehnica
- An apariție
- 2023
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 432
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x225
Iulia Gherasim, Raymond Carver, Liuba Rusnac, Sally Rooney, Florin Lăzărescu, C Pam Zhang, Raluca Hatmanu, Manuel Vilas, Ana Alexandrescu, Eshkol Nevo, Ovidiu Verdeș, Lydia Davis, Ion Pleșa, Neil LaBute, Teodora Poptean, José Eduardo Agualusa, Adriana Neagoe, Paolo Giordano, Ada Aitonean, Colm Tóibín, Diana Tudoran, Annelies Verbeke, Cornel Samara, Tobias Wolff, Florentina Ionescu, György Dragomán, Cristian Boricean
Truman Capote, al cărui Centenar îl sărbătorim anul acesta, spunea că lectura unei povestiri perfecte „îţi amuţește imaginaţia”. Antologia de faţă oferă 30 de feluri prin care imaginaţia cititorului se cufundă plăcut în tăcere.
„Există, în cele 30 de povestiri ale antologiei, o suită amplă de relaţii: de iubire, căsnicie, prietenie, familie, rudenie, colegialitate sau vecinătate, relaţii sexuale, politice sau profesionale, relaţii de joacă și de serviciu, de putere sau de abuz, relaţii cu propriul corp sau cu natura, cu satul, orașul și mediul în sens larg, relaţii cu lucruri și obiecte, cu animale domestice sau sălbatice, relaţii împlinite, secrete, defectuoase sau de-a dreptul trădate, relaţii prezente, trecute sau imaginare, relaţii cu graniţele, trecuturile, identitatea și memoria, relaţii cu sexul, boala, trauma și moartea. Fiecare povestire este, de fapt, o punere în conflict a unor forme distincte de relaţie și relaţionare.” (Marius Chivu)
Facebook.com/antologiakiwi
Instagram.com/antologia_kiwi
Fisa tehnica
- An apariție
- 2024
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 440
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x225
Zadie Smith, Mircea Cărtărescu, Don DeLillo, Simona Goșu, Junot Díaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Muńoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Héctor Tobar, Iulia Gherasim
Flannery O’Connor, al cărei Centenar este sărbătorit anul acesta, spunea că o povestire bună „relevă cât mai mult posibil din misterul existenţei”. Antologia de faţă oferă 28 de posibilităţi de a înţelege ce ascund destinele noastre.
„Cele 28 de povestiri ale antologiei relevă o amplă varietate a ceea ce am putea numi destinele unor personaje constrânse de conjuncturi și alegeri dificile; personaje dislocate, temporar sau definitiv, voluntar sau brutal, din propriile relaţii, familii și domicilii, din propriile ţări, culturi și identităţi, din societate și chiar din realitate sau din propriul corp; personaje ale căror vieţi sunt marcate de abandonuri, separări și accidente, vieţi deturnate de politică și sisteme juridice, influenţate de sex, religie, rasă și imigraţie, existenţe afectate de singurătate, boală, nebunie, moarte. Unele destine sunt comice, altele absurde sau dramatice, câteva de-a dreptul tragice, iar harta lor se întinde pe cuprinsul a cinci continente, purtând mărcile geografiei, istoriei, culturii și limbii aferente.” (Marius Chivu)
Facebook.com/antologiakiwi
Instagram.com/antologia_kiwi
Fisa tehnica
- An apariție
- 2025
- Lună apariție
- 5
- Număr pagini
- 496
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 135x225