Pachet promoţional Vânătorii de cărţi
Informații pachet
Prețul întreg 129.85 RON, economisiți 54.85 RON.
Descrierea cărților din pachet
Cu ilustraţii de Sarah Watts
Traducere din limba engleză şi note de Irina Iacob
Vînătorii de cărți este una dintre cele mai vîndute cărți pentru copii în anul 2015 și a fost finalistă la numeroase premii.
Emily are 12 ani şi s-a mutat de cîteva zile în San Francisco. Nu-i place nimic aici, cu o singură excepţie: e oraşul idolului ei, Garrison Griswold, un editor care a inventat cel mai apreciat joc online pentru şoarecii de bibliotecă. În Vînătorii de cărţi, căci acesta e numele jocului, cărţile sînt răspîndite prin toată ţara şi pot fi găsite cu ajutorul unor indicii care se adună într-un puzzle. Dar Emily află că Griswold a fost atacat şi e în comă, iar nimeni nu ştie nimic despre superjocul pe care urma să-l lanseze. Împreună cu noul ei prieten, James, Emily descoperă o carte foarte ciudată, plină de greşeli intenţionate. Toată lumea crede despre ea că face parte din jocul lui Griswold şi că va conduce la un premiu foarte valoros. Dar cei doi copii nu sînt singurii care încearcă să ajungă la premiu; în competiţie intră şi nişte tipi răi şi cruzi şi astfel începe o cursă contracronometru, în care miza jocului nu este doar să dezlegi misterul înaintea atacatorilor, ci mai ales să rămîi în viaţă pînă la sfîrşit.
Fisa tehnica
- An apariție
- 2017
- Lună apariție
- 10
- Număr pagini
- 352
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Cu ilustrații de Sarah Watts
Traducere din limba engleză și note de Irina Iacob
Vîrsta recomandată: 12+
Profesorul Quisling pare să pună la cale ceva misterios, aşa că Emily şi prietenul ei James intră imediat în alertă. Pornind de la o notă fără sens pierdută de acesta la o lansare de carte, micii detectivi descoperă că profesorul primeşte mesaje cifrate în cărţile lui Mark Twain ascunse cu ajutorul jocului Vînătorii de cărți. Cînd îşi dau seama că fiecare mesaj are legătură cu un incendiu, Emily şi James încep să-l suspecteze pe domnul Quisling că este piromanul periculos. Curînd însă micii detectivi descoperă că profesorul e pe urmele unui puzzle istoric: Codul perfect. Aşa află povestea stranie a unui piroman care teroriza oraşul San Francisco în vremurile Goanei după aur şi care pare să fi reînviat dintr-odată. Acest nou mister este irezistibil şi cei doi prieteni se lansează într-o cursă contracronometru ca să-l dezlege, fiindcă lucrurile iau o întorsătură periculoasă şi incendiile se înmulţesc. Vor reuşi oare Emily şi James să spargă Codul perfect şi să afle cine e piromanul necunoscut?
Fisa tehnica
- An apariție
- 2020
- Lună apariție
- 4
- Număr pagini
- 360
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200
Cu ilustraţii de Sarah Watts
Traducere din limba engleză şi note de Irina Iacob
Emily şi James, celebrii vânători de cărţi, se află în faţa celui mai provocator joc de până acum. Garrison Griswold, cunoscut drept Willy Wonka al lumii editoriale, a pus la cale o nouă aventură – Spargeţi Stânca, o evadare din faimoasa închisoare Alcatraz – realizată împreună cu Errol Roy, cel mai renumit şi mai retras scriitor american de romane poliţiste. Celebritatea celor doi prieteni, câştigată în urma spargerii Codului perfect, a stârnit invidia multora, astfel că au început să primească ameninţări. Dar pentru că iubesc jocurile şi acesta l-ar ajuta pe prietenul lor Hollister să-şi redeschidă librăria, Emily şi James se alătură concurenţilor pe Alcatraz. Odată ajunşi acolo, descoperă însă că se întâmplă mult mai multe decât jocul. Ameninţările continuă să curgă, fratele lui Emily, Matthew, este acuzat de furt, iar un alt scriitor celebru dă târcoale cu un motiv ascuns. Oare cum se va termina totul?
Fisa tehnica
- An apariție
- 2022
- Lună apariție
- 9
- Număr pagini
- 312
- Tip ediție
- broșată
- Format
- 130x200