Ediție bilingvă
Traducere din limba latină, studiu introductiv, cronologie și note de Anca Crivăț
Una dintre cele mai răspândite cărți ale Evului Mediu apusean, nelipsită din bibliotecile importante ale epocii și imprimată încă de la începuturile erei tiparului, Etimologiile lui Isidor de Sevilla (c. 560-636) constituie enciclopedia fără de care cu greu poate fi analizată și înțeleasă cultura medievală. Cartea a XIII-a și cartea a XIV-a, dedicate cosmologiei și geografiei, sintetizează cunoștințele științifice ale Antichității clasice și târzii regândite din perspectivă creștină. Nu citim însă doar despre forma și alcătuirea universului și ale Pământului situat în centrul acestuia, nu aflăm doar cum arăta harta cerului și a lumii locuite de om, ci și, în paralel, cum li s-au pus nume tuturor acestora și cum toate au fost înțelese grație acelor nume. Ne putem întreba dacă mai are sens lectura unor astfel de cărți în era super-tehnologiei. Un răspuns afirmativ ar putea fi justificat prin argumentul „arheologiei culturale” – ca să știm cum au gândit cei dinaintea noastră. Dar poate că e mai important să le citim pentru a regăsi unul dintre pasionantele episoade ale efortului de a ne cunoaște propria lume și de a da o interpretare acestei cunoașteri.
În pregătire:
Hrabanus Maurus, Despre instruirea clericilor
Abélard și Héloïse, Scrisori
Gioacchino din Fiore, Manual pentru lectura Apocalipsei
Guillaume din Saint‑Amour, Despre pericolele celor mai de pe urmă vremuri
Isidor de Sevilla (560‑636) a fost arhiepiscop al Sevillei începând din anul 600 și este considerat ultimul sfânt părin‑ te al Bisericii apusene, fiind deopotrivă ultimul savant al culturii antice. Erudit, a scris o operă vastă, în varii domenii, de la enciclopedia care i‑a adus faima, Etimologii, la lucrări cu caracter istoric (Chronica maiora) sau religios (De ecclesiasticis officiis), care au influențat gândirea Evului Mediu.
