Cărțile autorului Niimi Nankichi

Niimi NANKICHI (1913-1943), născut în orașul Handa, a absolvit cursurile Universităţii de Limbi străine Tokyo, fiind profesor de engleză și japoneză. Unul dintre cei mai de seamă scriitori de povești pentru copii, supranumit adesea „Hans Christian Andersen al Japoniei“, a lăsat în urmă în scurta sa viaţă o operă remarcabilă. Rămas orfan de mic și măcinat de tuberculoză, a creat povești pline de sensibilitate, cu personaje care suferă de singurătate și caută să se apropie de cei din jur, tânjind după căldura sufletească pe care alţii și-o împărtășesc firesc, însă de care el nu a avut parte. Lumea acestor eroi este fie una fantastică, fie cea reală a începutului de secol XX din mediul rural, zguduită de războaiele Japoniei imperialiste și marcată de profunde schimbări prevăzute în ambiţiosul plan al ţării de a se moderniza după modelul occidental. În povești apar fie oameni simpli de la ţară, fie eroi de basm, de multe ori animale înzestrate cu darul vorbirii și înţelepciune. Precizia cu care autorul evocă o întreagă lume interioară în câteva cuvinte bine alese este de altfel unul din elementele de virtuozitate care-l disting între alţi scriitori. Pentru a-i onora opera și influența asupra literaturii japoneze, orașul Handa i-a dedicat un muzeu, iar manualele școlare contemporane din Japonia îi prezintă poveștile micilor școlari.

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.