Cărțile autorului Angelica Hobjilă
Angelica HOBJILĂ este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie şi Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, titulara unor cursuri din sfera comunicării, a limbii române, a literaturii pentru copii şi a didacticii acestora, cu aplicabilitate la nivel preșcolar şi primar. S‑a implicat în proiecte naționale şi internaționale şi a publicat articole în reviste de specialitate, respectiv capitole în lucrări colective, reflectând principalele sale domenii de interes: didactica domeniului Limbă şi comunicare, deixis, comunicare, discurs, limba română, literatura pentru copii, teatru. Volume publicate: Microsistemul deicticelor în limba română vorbită neliterară actuală (Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2003); Elemente de didactică a limbii şi literaturii române pentru ciclul primar (Iași, Junimea, 2006); Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului (etapa preșcolarității) (Iași, Institutul European, 2008); Comunicare, discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative (Iași, Institutul European, 2012); Limba română. Repere teoretice şi aplicații (Iași, Institutul European, 2012); Limbă şi comunicare – perspective didactice. Aplicații pentru învățământul primar (Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2016); Didactica domeniului Limbă și comunicare. Învățământ preșcolar (Iași, Polirom, 2023).