Cărțile autorului Linn Ullmann

Linn Ullmann (n. 1966) este una dintre cele mai cunoscute şi marcante voci ale literaturii norvegiene contemporane. A studiat literatură engleză la New York University, întorcîndu-se la Oslo în 1990 pentru a urma o carieră în jurnalism. A debutat literar în 1998 cu romanul Før du sovner, care a primit elogiile criticii, devenind în scurt timp succes internaţional. În prezent scrie rubrici pentru două din cotidienele centrale ale Norvegiei şi a cîştigat, printre altele, Premiul Gullpennen şi Premiul Amalie Skram. Nelinişte, roman publicat în 2015 şi devenit rapid bestseller în ţările scandinave, s-a bucurat de o receptare extraordinară, fiind tradus pînă acum în şaisprezece limbi şi nominalizat la Premiul Consiliului Nordic. În 2017, Academia Suedeză i-a decernat lui Linn Ullmann Premiul Dobloug pentru întreaga operă.