Cărțile autorului Flavius Ardelean-Bachmann

Flavius Ardelean-Bachmann este scriitor de literatură fantastică pentru adulți și copii, membru al Horror Writers Association. A publicat nouă romane și trei volume de povestiri, pentru care a primit două premii Colin pentru literatură fantastică. Volumul său de debut, Îmblânzitorul apelor, a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța, iar Flavius a fost propus de două ori consecutiv la premiul Tânărul Prozator al Anului în cadrul Galei Tinerilor Scriitori din București, pentru romanele sale din ciclul Miasma. Ambele sale cărți pentru copii, Bezna și Mecanopolis, au fost nominalizate la premiul Cartea Anului în cadrul Premiilor Anului în Cultură la Brașov. Romanele și povestirile sale au fost traduse în engleză, rusă, maghiară și germană, fiind bine primite de presă și recenzate în Publishers Weekly, Esquire, Tageszeitung, Börsenblatt, Bücher Magazin și la SWR2.