Cărțile autorului Cătălina Ulrich
Cătălina Ulrich este profesor doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde predă cursurile de Sociologia educaţiei, Teoria şi practica educaţiei civice, Construirea şi conducerea echipelor şi Învăţarea colaborativă. Activităţile sale de cercetare se focalizează pe calitatea interacţiunilor, construcţia identitară a elevilor şi profesorilor, echitate şi diversitate în educaţie. A coordonat studii naţionale de evaluare şi cercetări în domeniul educaţiei pentru grupuri dezavantajate, de formare a profesorilor, educaţie timpurie, discriminare multiplă. Folosind cu precădere o metodologie calitativă de cercetare în cadrul unor proiecte internaţionale, a colaborat cu organizaţiile SLO, INTRAC, UNICEF, OSI, Banca Mondială, Wolfensohn Institute, Bernard Van Leer Foundation, ISSA, UNESCO. În urma experienţei dobîndite ca bursieră Fulbright la University of Illinois Urbana-Champaign (2011-2012), promovează învăţarea prin proiecte şi studiul de caz. A mai publicat, între altele, Managementul clasei. Învăţare prin cooperare (2000), „Romania Case Study”, în Robert E. Stake, Multiple Case Study Analysis (2005, New York), Postmodernism şi Educaţie – o perspectivă caleidoscopică (2007), Educaţie civică: perspective teoretice şi abordări aplicative (2007), precum şi numeroase alte articole, studii în reviste de specialitate şi analize de impact pentru programe socioeducaţionale.