Cărțile autorului Maria Nicoleta Turliuc

Maria Nicoleta TURLIUC este profesor doctor în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, director al Centrului de dezvoltare personală și formare profesională al UAIC și coordonatorul laboratorului de cercetare „Stres și stare de bine, la nivel individual, de cuplu și familie”. A fost director și membru în mai multe granturi de cercetare și cercetare-dezvoltare și a participat la numeroase conferințe internaționale, organizate în țară și în străinătate. A publicat șase cărți ca autor sau coautor, a coordonat șase volume, a publicat peste 50 de capitole în volume colective publicate la edituri din țară și din străinătate, 68 de studii în reviste indexate WoS și peste 70 de studii în reviste indexate BDI. Interesele sale de cercetare actuale includ trauma psihică și reziliența, psihologia cuplului și a familiei, terapiile de cuplu și de familie. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom a mai apărut Relaţiile intime. Atracţie interpersonală şi convieţuire în cuplu (coord., în colab., 2016).

Afiseaza modulele

Categorii
Price
lei lei
Filter
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.