George Neagoe (n. 19 august 1986, Dragasani, Vilcea) si-ar fi dorit sa se faca presedinte, aflind ca Bill Clinton, nascut pe 19 august 1946, a condus Statele Unite ale Americii. Descoperind ca un alt George, Enescu, este sarbatorit pe 19 august (n. 1881), si-a inchipuit ca poate sa devina compozitor, dirijor si pianist. Treptat, a ascultat de Invataturile... lui Neagoe Basarab, observind ca are potential de cercetator literar.
A redactat studii de specialitate pentru diverse publicatii, printre care
Cultura,
Limba si literatura,
Romania literara si
Transilvania. A coordonat proiectul
Manuscriptum in 65 de numere (2011), sub egida Muzeului National al Literaturii Romane (M.N.L.R.). Isi cauta coasta de dascal, conducind, din 2010, seminare la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Rodul lor este grupul de critica „Intertext”, ale carui sedinte se desfasoara in Sala de expozitii a M.N.L.R. Citeodata se ocupa de publicistica, semnind cronici si recenzii in revistele
Cultura si
Apostrof. Volumul
Asul de pica: Stefan Aug. Doinas reprezinta versiunea finala a tezei de doctorat cu acelasi titlu, sustinuta pe 14 martie 2013 la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, sub indrumarea profesorului Nicolae Manolescu.