Cărțile autorului Alin Gavreliuc
Alin Gavreliuc este profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Psihologie şi Sociologie, doctor în Psihologie socială al Universităţii din Bucureşti (2003), cu abilitarea obţinută în Psihologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2013). Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Psihologie Interculturală – IACCP (International Association for Cross-Cultural Psychology). Semnează şapte volume în calitate de unic autor, cinci în calitate de coautor sau coordonator, precum şi peste 50 de articole în reviste şi volume de specialitate din ţară şi din străinătate şi studii în cele mai relevante jurnale din lume în domeniul psihologiei interculturale (Journal of Cross-Cultural Psychology) şi psihologiei sociale (Journal of Personality and Social Psychology). A coordonat sau a fost integrat în colectivul a peste 20 de proiecte de cercetare şi implementare cu finanţare naţională sau internaţională. De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia socială şi stadiile progresive ale articulării sinelui (2006), Psihologie interculturală. Repere teoretice şi diagnoze româneşti (2011).