Descrierea cărților din pachet

Traducere din limba germană de Raluca Trușcanu

Vîrsta recomandată 6+ 

Cel de-al doilea volum al aventurilor Lottei Petermann

,,Un jurnal de fete super comic!” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Astăzi, la școală, s-a întîmplat ceva senzațional. Berenike von Bödecker a înființat o gașcă numită SUPER FETELE. Aproape toate fetele din clasă fac parte din gașcă, numai cea mai bună prietenă a mea și cu mine nu. Pentru că noi le spunem mereu SUPER OILE.

Dar nu contează, Cheyenne și cu mine avem acum propria gașcă, IEPURAȘII SĂLBATICI. Și pentru că două persoane sînt cam puține pentru o gașcă, l-am inclus repede și pe Paul, cu căsuța lui din copac. Ce e rău este că acum, în afara SUPER OILOR, avem pe cap și gașca ROCKERILOR. Oare reușim să scăpăm de ei cu ajutorul flautului meu indian? Sau se vor întîmpla și mai multe lucruri ciudate?

Ana citește recomandă:

 

Fisa tehnica

An apariție
2020
Lună apariție
6
Număr pagini
160
Tip ediție
cartonată
Format
130x200

Jurnalul Lottei a fost vîndut în peste 3.000.000 de exemplare în Germania, tradus în 35 de limbi, iar ecranizarea seriei a avut premiera în Germania pe 29 august 2019, trailerul putînd fi vizionat aici.

Vîrsta recomandată 6+

Traducere din limba germană de Raluca Trușcanu

Mă cheamă Lotta, am zece ani și sînt destul de normală. Oricum, mult mai normală decît părinții și decît cei doi prostofrați ai mei. De-aia nici nu înțeleg de ce în ultima vreme mi se întîmplă tocmai mie așa de multe lucruri ciudate. De exemplu, la școală se ivesc din senin, scrise pe tablă, propoziții stînjenitoare sau mîncarea mea preferată are dintr-odată gust de varză de Bruxelles. Bleah! Oare o fi din cauza flautului indian pe care mi l-a făcut mama cadou? Și nici măcar nu am timp de așa ceva. Vreau neapărat să am un animal de companie. Și mi-am făcut și un plan bun ca să reușesc. Numai dacă nu mi-ar sta mereu în cale afurisitul ăsta de flaut...

Fisa tehnica

An apariție
2019
Lună apariție
7
Număr pagini
184
Tip ediție
cartonată
Format
130x200

Ilustrații de Daniela Kohl
Traducere din limba germană de Raluca Trușcanu

Cel de-al treilea volum al aventurilor Lottei Petermann

Iuhuuu! În sfârșit, vacanță! Cei mai mulți din clasa a V-a B rămân acasă. Doar familia mea merge la o fermă bio în Bavaria. Cu toate că Iacob și Simon, cei doi prostofrați ai mei, și cu mine am decis că vrem să mergem cu avionul pe o insulă din Marea Mediterană. Nu e corect! Deși la fermă există precis o grămadă de animale bio. Și eu iuuubesc animalele! Și în afară de asta, pot să exersez deja cu ele. Pentru că acum cunosc secretul flautului meu indian: poate îmblânzi șerpi. Mai ales cobre. Dar precis dansează și râmele după flautul meu.

Trebuie doar să găsesc sunetele potrivite.

Fisa tehnica

An apariție
2021
Lună apariție
11
Număr pagini
160
Tip ediție
cartonată
Format
130x200
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.